- Dacia își extinde gama de modele oferind în premieră o soluție accesibilă pentru clienții care își doresc un vehicul din segmentul C-SUV: Dacia Bigster.
- Noul Bigster aduce un plus în materie de design, cu un stil concentrat pe ceea ce este esențial, în beneficiul robusteții și al spațiului interior, oferind opțiunea unei caroserii vopsite în două nuanțe și jante de 19’’.
- Mai multă tehnologie, cu o ofertă alcătuită integral din motorizări electrificate și dotări precum ecran central de 10’’, tablou de bord digital, hayon cu comandă electrică, etc.
- Mai mult confort, cu un spațiu interior excepțional, scaune cu susținere laterală, izolație fonică optimizată, sistem de aer condiționat cu două zone pentru locurile din față și cu aeratoare separate pentru locurile din spate, plafon panoramic cu deschidere electrică și funcție oscilobatantă, scaun pentru șofer cu reglaje electrice, echipament multimedia cu 6 difuzoare și sistem de sunet Arkamys 3D, fără a uita de sistemul inteligent de accesorii YouClip.
- O capacitate de încărcare superioară, datorită portbagajului cu o capacitate excepțională, o banchetă spate fracționabilă 40/20/40 care permite transportarea unor obiecte lungi chiar atunci când sunt 4 persoane la bord, bare de pavilion modulabile.
- Mai multă polivalență, cu reale capacități off-road și o motorizare 4X4 pentru clienții cei mai exigenți.
- Cu Noul Bigster, Dacia este fidelă valorilor sale, oferind cel mai bun raport preț/prestații din segmentul C-SUV.
- Noul model Dacia Bigster va fi produs în exclusivitate în uzina de la Mioveni.
După cum a fost anunțat în ianuarie 2021, cu ocazia prezentării planului strategic Renaulution, Dacia (marcă lider în segmentul B la nivel european), își va extinde gama de modele abordând segmentul superior, așa numitul segment C.
Această ofensivă se materializează prin lansarea modelului Bigster, care aduce în segmentul C-SUV valorile recunoscute ale mărcii – Esențială dar Cool, Eco-Smart, Robustă și Outdoor. Dacia Bigster este adaptat exigențelor specifice ale clienților dintr-un segment de piață aflat în continuă expansiune. Creșterea prețurilor constituie o problemă pentru mulți posesori de vehicule din segmentul C-SUV care doresc să își cumpere o mașină nouă fără a renunța la atributele de confort, performanțe și spațiu interior specifice acestui segment
„De la lansarea Renaulution în 2021, am reinventat complet brandul și am introdus noua identitate de marcă: culori noi, logo nou, showroom-uri noi. Rămânând fideli valorilor noastre, am făcut Dacia mai atrăgătoare și mai aspirațională ca niciodată, oferind în continuare cel mai bun raport calitate-preț. Astăzi, cu Bigster, Dacia răspunde mai mult ca oricând așteptărilor clienților din segmentul C.”, Denis Le Vot, CEO Dacia
Dacia intră în segmentul C cu o strategie de produs bine elaborată. Astfel, în viitor, lui Bigster i se vor alătura alte două modele.
Design: Cu Bigster, Dacia îşi ţine promisiunile
În ianuarie 2021, Bigster Concept, vehicul emblematic al Renaulution, ilustra voința Dacia de a evolua spre un nou orizont, cel al segmentului C-SUV. Bigster Concept a dat naștere multor așteptări care își găsesc azi răspunsul în modelul de serie.
„Cu Bigster, am reușit să respectăm în mod fidel intențiile manifestate cu ocazia prezentării Conceptului Bigster. Modelul de serie exprimă deplin toate valorile Dacia și constituie de acum vârful de gamă al mărcii.”, David Durand, Director de Design Dacia
Valorile Dacia corespund perfect exigențelor segmentului C-SUV. Designul modelului Bigster scoate în evidență caracterul său robust și aptitudinile sale de a răspunde unor utilizări diverse, atât ca vehicul pentru deplasările profesionale zilnice al clienților cât și pentru activitățile cu familia sau pentru ieșirile în timpul liber. Dimensiunile sale generoase sunt subliniate de forme și de volume simple, geometrice, bine demarcate, care evocă ideea de esențial. Pasajele impozante care protejează roțile, precum și poziționarea farurilor și a blocurilor optice spate în extremitățile caroseriei, contribuie la aspectul robust al vehiculului.
Senzația de robustețe este accentuată de aspectul masiv și de verticalitatea părții frontale, caracteristică modelelor SUV. Partea din față este totodată fidelă designului Dacia, cu o grilă lată, de culoare negru lucios, având în centru sigla „Dacia link”. Capota orizontală, sculptată, a fost proiectată pentru a oferi șoferului o vedere cât mai bună asupra șoselei.
Stilul modelului Bigster vizează esențialul, fără a uita aspectul « cool » care face parte din valorile mărcii și din așteptările clienților segmentului C-SUV. Un factor „cool” în stil Dacia. Ornamentele amplasate pe grilă, în partea superioară a portierelor față și deasupra plăcuței de înmatriculare de pe hayon aduc o notă discretă de eleganță. Toate aceste elemente sunt colorate într-un mix de negru
lucios și mat.
Robust, cool și eco-smart. Culoarea scuturilor de protecție față și spate este impregnată în masa materialului. Protecțiile laterale, cele de la nivelul pasajelor roților și cele din partea inferioară a barelor față și spate, sunt realizate din Starkle®. Dacia folosește acest material creat de inginerii săi și care este realizat parțial din plastic reciclat, în forma sa brută, nevopsită.
Noua Dacia Bigster este adaptată gusturilor și obiceiurilor clienților din segmentul C-SUV. Modelul este echipat în serie cu jante din aliaj de 17” sau 18 ”, în timp ce pe nivelul superior, Journey, sunt disponibile opțional jante de 19”, cu design specific. Pe nivelele superioare de echipare, clienții pot opta pentru o caroserie vopsită în două nuanțe (pavilion de culoare neagră), o premieră pentru un model Dacia de serie mare.
Este disponibilă totodată o nouă culoare de caroserie: Indigo Blue. Această nuanță metalizată aduce o tușă de eleganță, sugerând un caracter statutar, dar nesofisticat
„În ceea ce privește designul interior, am dorit să subliniem unul dintre atuurile majore ale modelului Bigster : spațiul său interior excepțional. Am optat pentru simplitate, cu linii geometrice care sunt o reflectare a celor din exterior, oferind în același timp calitatea așteptată de clienții din segmentul C-SUV.”, David Durand, Director de Design Dacia
Pentru interior, echipa de designeri s-a concentrat așadar pe ceea ce este esențial: spațiu, ergonomie și confort. Planșa de bord verticală și plasată la înălțime mărește spațiul disponibil pentru ocupanții locurilor din față.
Pentru simplitate și eficiență, toate informațiile legate de conducere sunt reunite în tabloul de bord digital de 7’’ sau de 10,1’’ (în funcție de nivelul de echipare) iar toate informațiile legate de sistemul multimedia se regăsesc pe ecranul central tactil de 10,1’’ (în serie pe toate versiunile Bigster). O linie elegantă de culoare verde leagă cele două ecrane, integrându-le vizual în ansamblul planșei de bord.
În funcție de nivelul de echipare, Bigster propune trei tipuri de consolă centrală pentru locurile din față: joasă, intermediară sau, în premieră pe un model Dacia, o consolă înaltă integrând o cotieră (cu compartiment frigorific), un încărcător cu inducție și un spațiu de depozitare spațios. Un accent deosebit a fost acordat selecției materialelor folosite pentru tapițeria scaunelor. În funcție de nivelul de echipare, accentul este pus pe simplitate și atractivitate (Essential și Expression), pe durabilitate și curățare ușoară(Extreme) sau pe un confort superior (Journey). Semnătura Dacia în formă de Y subliniază legătura dintre designul interior și cel exterior al modelului Bigster :
- La interior, o regăsim în forma aeratoarelor, a căror suprafață trasează un Y (de culoare Copper Brown pe nivelul de echipare Extreme), și pe panourile portierelor, unde forma de Y este vizibilă de-a lungul cotierelor.
- La exterior, semnătura luminoasă în formă de Y este prezentă atât la blocurile optice față, cât și la cele din spate
Dacia Bigster are cel mai bun raport preţ/prestaţii din segmentul C-SUV
Noul model Bigster oferă toate elementele esențiale cerute de clienții segmentului C-SUV la un preț specific mărcii Dacia, reflectând poziționarea « Best value for money »
Spaţiu suficient pentru călători şi bagaje
Caracteristicile vehiculului au fost concepute pentru a satisface cerințele clienților din segmentul C-SUV, în ceea ce privește: acustica (parbriz acustic, geamuri mai groase, antifonarea motorului), finisarea (mochetă nouă, LED Touch) și confortul scaunelor (reglaj lombar pentru scaunul pasagerului din față, spătarul banchetei din spate), sistem de aer condiționat cu două zone pentru locurile din față și cu aeratoare separate pentru locurile din spate.
Noul Bigster oferă unul din cele mai generoase spații interioare din segmentul C-SUV, răspunzând astfel unei exigențe fundamentale a clienților acestui segment. Bigster asigură condiții de călătorie confortabile pentru 5 persoane împreună cu bagajele lor.
Maşina lansată de Dacia este „Best in class” la nivel de segment în ceea ce privește spațiul disponibil la nivelul capului (distanța până la plafon) atât pentru ocupanții locurilor din față cât și pentru cei ai locurilor din spate. Pasagerii din spate beneficiază de cea mai bună distanță la nivelul picioarelor din segment, un atu major pentru călătoriile pe distanțe mari.
Noul Bigster se distinge prin cel mai încăpător portbagaj din segment, cu un volum de până la 667 litri (conform normei VDA) sub nivelul planșei separatoare de habitaclu. Lungimea și înălțimea spațiului de încărcare stabilesc noi referințe în segmentul C-SUV.
Modularitate şi aspecte practice
Clienții Noului Bigster vor putea profita cu ușurință de spațiul interior excepțional datorită numeroaselor amenajări și detalii practice.
Bancheta spate este fracționabilă 40/20/40, ceea ce permite transportarea unor obiecte lungi fără a afecta confortul pasagerilor. Atunci când pe bancheta din spate iau loc doar doi pasageri, aceștia pot beneficia de un confort superior prin rabatarea părții centrale a spătarului, care se transformă într-o cotieră cu spațiu de depozitare pentru două pahare și un suport pentru smartphone. Atunci când spătarele sunt rabatate, Bigster oferă un planșeu de portbagaj plat și o lungime maximă de încărcare excepțională, de 2,7 metri.
Funcția Easy Fold permite rabatarea cu ușurință a spătarelor din spate din portbagaj, cu ajutorul a două manete situate de o parte și de alta a spațiului de încărcare.
Un covoraș de cauciuc, robust și ușor de curățat, oferă o protecție ideală pentru planșeul portbagajului. Atunci când nu este utilizat, acest covoraș poate fi rulat cu ușurință pentru a ocupa mai puțin spațiu. Covorașul este disponibil în serie pe nivelul de echipare Extreme și ca accesoriu pe celelalte versiuni.
YouClip, noul sistem de accesorii ingenioase Dacia este disponibil pe Noul Bigster. Simplu și ingenios, YouClip permite fixarea a numeroase accesorii în zone cheie din habitaclu. Bigster este echipat în serie cu 5 puncte de fixare YouClip (pe planșa de bord, în partea laterală a consolei, accesibil de către pasagerul din față, unul în spatele consolei centrale, în portbagaj și pe fața interioară a hayonului). Alte două puncte de fixare pot fi amplasate în spatele tetierelor scaunelor din față
Pe aceste puncte de fixare YouClip pot fi atașate: un suport de tabletă, o geantă mică de depozitare, un suport de smartphone cu sau fără încărcător cu inducție, un umeraș sau un ingenios dispozitiv « 3 în 1 » care combină un suport de pahare, un cârlig de ancorare pentru o plasă de cumpărături și o lanternă. Acest sistem « 3 în 1 » este disponibil în serie pe versiunea Bigster Extreme. Toate aceste accesorii compatibile YouClip sunt disponibile în rețeaua de dealeri Dacia.
Echipamente utile pentru viaţa de zi cu zi marca Dacia Bigster
Noul Bigster răspunde exigențelor esențiale ale clienților segmentului C-SUV în materie de echipamente, punând accentul pe confort și pe ușurința de utilizare, oferind o gamă largă de dotări, opționale sau standard, în funcție de versiune.
Accesul la vehicul este facilitat de cardul mâini libere și de hayonul cu acționare electrică. Acesta din urmă, disponibil în serie pe Bigster Journey și opțional pe versiunea Extreme, poate fi acționat în trei moduri: din exterior, cu ajutorul butonului situat pe hayon, din interior, cu ajutorul butonului situat pe planșa de bord sau cu ajutorul telecomenzii de pe cartela mâini libere.
Ecranul central tactil de 10,1’’ este disponibil pe toate nivelele de echipare ale modelului Bigster. Versiunile Bigster Essential și Expression dispun de sistemul multimedia Media Display cu 4 difuzoare și conectivitate wireless Apple CarPlay®/Android AutoTM.
Bigster Extreme și Journey dispun de sistemul multimedia Media Nav Live, care oferă în plus navigație conectată integrând informații în timp real despre condițiile de circulație și o cartografie actualizată timp de 8 ani. Media Nav Live dispune de un sistem audio Arkamys 3D Sound System cu 6 difuzoare.
Pentru un confort la volan de cel mai bun nivel, Noul Bigster este echipat în serie cu un tablou de bord digital de 7’’ (pe nivelurile Essential și Expression) sau 10,1’’ (pe Extreme și Journey). Ecranul color poate fi personalizat, permițând șoferului să afișeze în mod ideal informațiile pe care le consideră cele mai utile.
Utilizatorii Noului Bigster beneficiază totodată de sistem de aer condiționat cu două zone pentru locurile din față și cu aeratoare separate pentru pasagerii din spate, de pavilion panoramic cu trapă, de încărcător cu inducție pentru smartphone. Toate aceste echipamente sunt disponibile opțional sau în serie, în funcție de versiune.
Ergonomia postului de conducere este un element esențial pentru siguranță. Pe versiunea Journey, scaunul șoferului dispune în serie de comenzi electrice pentru reglarea înălțimii și pentru înclinarea spătarului, precum și de suport lombar cu reglare manuală. Versiunile Bigster Journey și Extreme dispun totodată în serie de Adaptive Cruise Control (ACC) pe versiunile Hybrid, ceea ce răspunde așteptărilor clienților în cazul traseelor lungi
Noul Bigster răspunde celei mai recente norme europene de siguranță, GSR2, și integrează în serie, pe toate versiunile, frânarea automată de urgență (urban/peri-urban cu detectarea vehiculelor, pietonilor, bicicliștilor și motocicliștilor), recunoașterea panourilor de semnalizare cu alertă de depășire a vitezei legale, asistență la parcarea cu spatele, semnal pentru oprirea de urgență, alertă la schimbarea benzii de circulație, asistență la menținerea benzii de circulație, sistem de supraveghere a atenției șoferului și apel de urgență (eCall).
Pentru a ușura viața clienților săi, Dacia introduce butonul „My Safety” care permite un acces rapid la configurația preferată de sisteme de asistență la conducere.
ECO SMART : MOTORIZĂRI 100 % ELECTRIFICATE ȘI MATERIALE DURABILE
Noul Bigster inaugurează noi motorizări Dacia care sunt toate electrificate și care asigură o eficiență la cel mai bun nivel din segment. Fidelă valorilor sale, Dacia amplifică pe noul Bigster utilizarea materialelor durabile.
Noul Bigster HYBRID 155. Dacia Bigster este primul model din cadrul Renault Group care beneficiază de noua motorizare HYBRID 155.
Ea se compune dintr-un motor cu 4 cilindri pe benzină de 107 CP, din două motoare electrice (un motor de 50 CP și un demaror/generator de înaltă tensiune), o baterie de 1,2 kWh (230 V) și o cutie de viteze automată electrificată. Aceasta dispune de 4 trepte dedicate motorului termic și alte două alocate motorului electric. Această tehnologie combinată este posibilă datorită absenței ambreiajului.
Motorizarea HYBRID 155 vine în completarea ofertei HYBRID 140 care echipează modelul Jogger și Noul Duster. Ea oferă un plus de putere (+15 CP), de cuplu (170 Nm doar pentru motorul cu combustie, adică + 20 Nm) și o capacitate de remorcare superioară (+250 kg, pentru un total de circa 1 tonă). Eficiența este de asemenea îmbunătățită, nivelul consumului și cel al emisiilor fiind mai scăzut cu 6 %, în special ca urmare a unui management optimizat al regimului
motor.
Frânarea recuperativă, asociată cu capacitatea înaltă de recuperare a energiei de către baterie și cu randamentul cutiei automate permite ca în traficul urban până la 80% din timpul de rulare să se efectueze în mod 100% electric. La rândul ei, pornirea de pe loc are loc sistematic în mod 100 % electric.
Noul Bigster TCe 140. Propus pentru prima oară în gama Dacia la acest nivel de putere, acest motor este derivat din propulsorul TCe 130 disponibil pe Noul Duster. Acest prim nivel de electrificare combină un motor pe benzină cu 3 cilindri de 1,2 l turbo de nouă generație bazat pe ciclul Miller (randament optimizat și pierderi mai reduse prin pompare) cu un sistem mild hybrid de 48V și o cutie de viteze manuală cu 6 trepte.
Sistemul mild-hybrid susține motorul termic în fazele de demaraj și accelerație, permițând diminuarea cu circa 10 % a consumului mediu (5,6 l/100 km) și a emisiilor de CO2 (129 g/km) față de un motor termic de putere echivalentă.
Frânarea regenerativă permite încărcarea bateriei cu 0,8 kWh într-un mod total transparent pentru șofer.
Noul Bigster ECO-G 140. Dacia, lider necontestat al pieței GPL în Europa, este singurul constructor care propune, sub emblema ECO-G, motorizări cu carburație mixtă benzină și GPL pe ansamblul gamei sale de modele. Dacia Bigster propune în premieră o motorizare care asociază carburația mixtă și un sistem mild-hybrid de 48 V. Acesta din urmă susține motorul cu 3 cilindri de 1,2 l turbo, indiferent dacă funcționează pe benzină sau pe GPL, în fazele de demaraj și accelerație, optimizând plăcerea de a conduce și eficiența motorului. Frânarea regenerativă permite încărcarea bateriei cu 0,8 kWh într-un mod total transparent pentru șofer.
Atunci când funcționează pe GPL, Noul Bigster ECO-G 140 emite în medie cu 10 % mai puțin CO2 decât o motorizare pe benzină ne-hibridă echivalentă. Autonomia poate ajunge la 1.450 km datorită celor două rezervoare cu o capacitate totală de 99 litri de carburant (50 litri de benzină și 49 litri de GPL). Instalat sub planșeul portbagajului, rezervorul de GPL nu diminuează volumul de încărcare al acestuia. Trecerea de la un carburant la altul se face instantaneu cu ajutorul unui comutator perfect integrat în tabloul de bord.
Noul Bigster TCe 130 4×4. Noul Bigster este adaptat pentru offroad datorită transmisiei sale integrale asociate cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte și un sistem mild-hybrid de 48 V.
Acesta din urmă susține motorul cu 3 cilindri de 1,2 l turbo, în fazele de demaraj și accelerație, optimizând plăcerea de a conduce și eficiența motorului. Frânarea regenerativă permite încărcarea bateriei cu 0,8 kWh într-un mod total transparent pentru șofer.
Materiale durabile la interior
Noul Bigster este un exemplu al abordării Eco Smart specifice mărcii Dacia, prin utilizarea extinsă a materialelor durabile. Pe ansamblu, aproape 20% din materialele plastice utilizate pe Bigster sunt reciclate, procent superior celui mediu înregistrat în industria de automobile.
Noul Bigster utilizează Starkle®, material inventat de inginerii Dacia și introdus în premieră pe Noul Duster. Starkle® conține până la 20 % polipropilenă reciclată și este utilizat în formă brută, fără a fi vopsit, reducând astfel amprenta de carbon asociată procesului de fabricație. Protecțiile laterale și cele ale pasajelor roților, precum și unele părți ale barelor față și spate sunt realizate din Starkle®, ușor de recunoscut datorită aspectului său mozaicat.
Culoarea scuturilor de protecție față și spate ale Noului Bigster este impregnată în material, o tehnologie care permite reducerea cantității de vopsea utilizată și care asigură menținerea în timp a aspectului vizual al acestor piese.
Ca expresie a abordării sale respectuoase față de mediu, Dacia a decis să renunțe la elementele din crom și la pielea de origine animală pe toate modelele sale și să limiteze cantitatea de hârtie folosită. Astfel, manualul de utilizare este de dimensiuni mai mici. O versiune digitală completă este disponibilă prin aplicația My Dacia.
ROBUST ȘI OUTDOOR : UN SUV DE SEGMENT C ÎN STIL DACIA
Ingenioasele bare de pavilion modulabile Dacia sunt disponibile în serie pe Noul Bigster Extreme. Dispuse longitudinal în poziție standard, acestea se transformă, printr-o manevră simplă, în bare transversale, scutind clientul de achiziția unor bare de pavilion tradiționale pe care să le monteze și demonteze în funcție de nevoi. Toate celelalte versiuni Bigster sunt echipate în serie cu bare de pavilion longitudinale fixe.
Plafonul panoramic cu deschidere electrică și funcție oscilobatantă : o premieră pentru Dacia.
Plafonul panoramic are o lungime de 120 cm și se poate fie întredeschide, fie deschide complet pe o distanță de 35 cm.
Asigurând o ambianță la bord luminoasă, plafonul panoramic este disponibil în serie pe versiunea Extreme și opțional pe Journey.
Accesoriile Dacia InNature.
- Pack Sleep: simplu, detașabil și accesibil ca preț, accesoriul cuprinde 3 funcții esențiale: un pat pentru două persoane (1,90 metri lungime și până la 1,30 metri lățime) care poate fi instalat în mai puțin de două minute, un suport cu rol de măsuță, și un spațiu de depozitare. Pack Sleep este conceput pentru a se adapta în mod specific dimensiunilor interioare ale modelului Bigster.
- Portbagajul de pavilion: partener ideal al activităților outdoor, care permite transportarea unei încărcături de până la 80kg. Se fixează pe barele de pavilion modulabile în poziție transversală sau pe barele de pavilion transversale disponibile ca accesoriu post-vânzare.
- Cortul : conceput pentru a se atașa perfect părții din spate a modelului Bigster, acesta oferă un spațiu deosebit de încăpător. Noul Bigster propune accesorii inedite.
- Cotiera detașabilă instalată în poziție centrală pe bancheta din spate se poate transforma în rucsac pe care unul dintre pasageri îl poate lua cu sine atunci când iese din mașină.
- Organizatorul permite transformarea spătarului scaunului din față într-un spațiu de depozitare ergonomic pentru pasagerul din spate.
- Cargo Box se atașează la cârligul de remorcare oferind un volum de încărcare suplimentar fără a diminua spațiul disponibil deasupra pavilionului
Bigster, potrivit familiilor dornice de aventură
Noul Bigster este partenerul ideal pentru ieșirile cu familia în aer liber, capabil să înfrunte cu seninătate traseele care impun calitățile motrice ale unui 4×4. O caroserie și un habitaclu bine protejate.
- Noul Bigster este protejat împotriva zgârieturilor și loviturilor ușoare inerente escapadelor outdoor. Caroseria este protejată de bandouri și scuturi realizate din materiale robuste și durabile. Datorită utilizării Starkle® , protecțiile laterale, pasajele roților și unele părți ale barelor de protecție rezistă perfect loviturilor ușoare care apar frecvent pe drumuri neamenajate, eventualele zgârieturi trecând aproape neobservate.
- Interiorul Noului Bigster beneficiază de materiale și țesături deosebit de rezistente. Versiunea Extreme este echipată standard cu tapițerie TEP microcloud lavabilă și covorașe din cauciuc pentru locurile din față și din spate, precum și pentru portbagaj. Covorașele din cauciuc includ 20% din materiale reciclate.
O transmisie 4×4 eficientă. Noul Bigster TCe 130 4×4 dispune de transmisia 4×4 Terrain Control cu 5 moduri de conducere : - AUTO : transmisia repartizează automat puterea între puntea față și cea spate în funcție de aderență și de viteză
- SNOW : optimizează traiectoriile pe roțile care alunecă datorită unor reglaje specifice ale sistemelor ESC și anti-patinaj.
- MUD/SAND : pentru rularea pe suprafețe
noroioase sau nisipoase. - OFF-ROAD : oferă cele mai bune capacități de trecere în off-road sau pe drumuri dificile. Este apropiat ca performanță de modul 4×4 Lock al actualei generații a modelului Duster, dar merge mai departe, distribuind automat și întrmanieră optimă cuplul între puntea față și cea spate în funcție de condițiile de aderență și de viteza vehiculului.
- ECO : permite optimizarea consumului de carburant acționând asupra sistemului de aer condiționat și a performanțelor vehiculului. Optimizează distribuția cuplului între puntea față și cea spate pentru a limita consumul de carburant, adaptându-se la condițiile de aderență ale drumului.
Sistemul de control al vitezei la coborâre (Downhill speed control) este disponibil în serie pe versiunea Bigster Extreme. Acest sistem este deosebit de util în off-road sau la coborârea unor pante abrupte. Acesta acționează asupra sistemului de frânare pentru a menține sub control viteza vehiculului (în funcție de solicitarea șoferului) între 0 și 30 km/h. Sistemul acționează asupra tuturor treptelor cutiei de viteze, inclusiv cea de marșarier. Șoferul nu trebuie să se preocupe de acționarea pedalelor de accelerație și de frână, ci doar de manevrarea volanului.
Citeşte şi: Volkswagen Tayron – Noul SUV cu 5 și 7 Locuri, Succesorul Tiguan Allspace
Be First to Comment